Tancul pe roți

Redactor:
Florin Marian
Tancul pe roți
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși are aproape patru ani de când a fost lansată a doua
generație, „bătrânul” Nissan Pathfinder continuă să fie una dintre
cele mai râvnite mașini de teren 4×4 de pe piață.
Și asta pentru că la noi în țară sunt mulți amatori de SUV-uri,
însă Pathfinder reușește să satis­facă, în aceeași măsură, și
plăcerile celor cu înclinații off-road.
Prin amabilitatea celor de la Badsi Impex, agent autorizat din
rețeaua națională de distribuție a mărcii Nissan, am testat un
Pathfinder, model 2,5 dCi LE. Încă de la început, autovehiculul de
teren te impresionează prin înfățișare. E mare rău! Dacă în Statele
Unite Pathfinder e considerat un SUV de dimensiuni medii, mărimea
lui impresionează în Europa, fiind aproape la fel de mare ca
fratele Patrol. Aflându-te la volan, ai senzația că te afli la
bordul unui TIR, dar a cărui manevrabilitate este mult mai ușoară.
De aceea, poate modelul se adresează mai degrabă bărbaților, chiar
dacă persoana care conduce Pathfinderul nu este una foarte înaltă,
datorită ajustării volanului, dar și a pedalelor.

Mașină sprintenă

Am testat autovehiculul atât pe șosea, cât și pe off-road. Are
abilități de adevărat off-roader. Pentru a cupla transmisia
integrală, Nissan a renunțat la sistemul mecanic în favoarea unui
comutator rotativ plasat pe bord. Cu ajutorul lui se pot selecta
foarte ușor modurile 2WD, transmisia la puntea din spate, auto,
unde sistemul decide când să cupleze transmisia automată în funcție
de condițiile de drum, și 4WD, tracțiune integrală. În ciuda
dimensiunilor și a gabaritului, Pathfinder s-a dovedit foarte
sprinten. Și asta datorită propulsorului în patru cilindri de 2,5
litri care dezvoltă 174 CP. Consumul a fost unul decent, rulându-se
atât în oraș, cât și în afara lui, iar computerul de bord a indicat
constant 10,5 l/100 km.

Cinema
ca la tine acasă

La interior, Pathfinder surprinde prin numărul mare de dotări. Pe
lângă sistemul inteligent de a porni motorul din telecomanda cheii
atunci când ești afară, modelul testat a conținut și două ecrane
LCD montate în tetiere, la care, pasagerii din spate puteau urmări
filme pe un dvd amplasat între scaunele din față. Nu vă imaginați
că ceilalți pasageri ar fi fost deranjați de zgomot. Geamurile
fumurii ascund perfect aceste dotări de ochii nedoriților
infractori.

34 de mii de
euro este prețul estimativ al unui Nissan Pathfinder în România

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
VIDEO | Younes Hamza a răbufnit, după ce a dat lovitura de start la meciul Petrolului:
VIDEO | Younes Hamza a răbufnit, după ce a dat lovitura de start la meciul Petrolului: "Lipsă de respect din…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×